DATA
DURATĂ
Cine este Daniela Gavankar?
Am 20 de ani experiență ca psiholog, trainer și supervizor. Am condus 10 ani unul dintre centrele cele mai bune din țară pentru copiii cu autism, AITA, și am coordonat programele a sute de copii. Am avut peste 1000 de psihologi la cursurile mele, în toată țara.
În prezent predau și studenților de la Masterul de Psihologie clinică, în cadrul Universității Spiru Haret un curs ABA încă din 2018. Am studiat ABA la University of North Texas, logopedie și PECS, marketing și comunicare, și nu vreau să pară că mă laud, doar vreau să înțelegi că am expertiza necesară pentru a te ajuta să ai un centru sau un cabinet valoros, punându-te, cu autoritate și blândețe, în statutul de specialist sau expert.
Și la grupurile mele de supervizare, am observat că oamenii își pun aceleași întrebări, nu doar pe cele legate de lucrul direct cu copiii, în cabinet. Psihologii sunt interesați și de satisfacția muncii și de reducerea nivelului de stres, și de prosperitate și de tipul liber autentic.
UNDE ARE LOC?
Cursul va avea loc ONLINE
CUM ACHIT?
Taxa se achită în contul contul Sens AITA Training SRL, CUI 46847381, deschis la LIBRA BANK VOLUNTARI.
IBAN: RO35BREL0002003767130100
CÂT COSTĂ?
Taxa de participare
- * Reducere valabilă până în 11 noiembrie 2022
- Taxa de participare se achită în contul Sens AITA Training SRL.
- Detalii la numărul de telefon 0753 055 852.
Iată ce vei învăța la acest curs:
- cum sa dai un feedback profesionist parintelui,
- cum sa abordezi situatiile in care intarzie la ore sau cu plata,
- cum sa raspunzi profesionist la o acuzatie sau o nedreptate,
- cum sa comunici cand copilul are regres sau stagnare,
- cum sa limitezi convorbirile pe whatsapp sau la telefon,
- cum sa comunici pe social media cu empatie si autoritate,
- cum comunic cand ma intreaba de PECS, senzoriala, Neurofeedback sau Bowen
Ne vedem cu drag la curs!
SIMPLITATEA ESTE COMPLEXITATEA REZOLVATĂ.
— Constantin Brâncuși